[ X ]
IMPORTANT! A demarat a doua fază a investigaţiei Kroll
8 Octombrie

În urma concursului din luna ianuarie 2015, Banca Națională a Moldovei a angajat compania Kroll să desfășoare etapa inițială a investigațiilor asupra presupuselor nereguli financiare legate de o serie de tranzacții efectuate de către Banca de Economii SA, BC Banca Socială SA și BC Unibank SA, care s-au prăbușit la sfârșitul anului 2014, transmite CURENTUL.

Ca urmare a celui de-al doilea concurs din luna august 2015, compania Kroll a fost angajată împreună cu compania juridică internațională Steptoe & Johnson LLP să efectueze o investigație mai detaliată, precum și să pregătească și să implementeze o strategie de recuperare, pentru a recupera în folosul Republicii Moldova activele dispărute din cele trei bănci.

Serviciile contractate sunt structurate în așa fel, încât BNM să fie informată cu regularitate cu privire la evoluția investigațiilor pe durata perioade inițiale de 16 săptămâni, la sfârșitul căreia Kroll și BNM vor decide asupra unui termen mai extins de investigație, precum și asupra strategiei de recuperare a activelor.

„Aceasta este o problemă complexă, pentru care vor fi necesare mai multe luni de investigații pentru a stabili amploarea reală a presupuselor nereguli financiare și pentru a începe recuperarea activelor. BNM este încrezătoare că a angajat echipa potrivită și că aceste companii – Kroll și Steptoe & Johnson – sunt determinate să o sprijine   atât în identificarea și pedepsirea persoanelor implicate, cât și în obținerea unei recuperări financiare maxime posibile. BNM face apel către societate să i se ofere echipei timp pentru a-și desfășura lucrările care,  implicit, vor fi efectuate în mod confidențial. BNM va fi informată în mod regulat cu privire la progresul investigațiilor și va oferi publicului date suplimentare, atunci când va fi necesar”, se menţionează într-un comunicat al BNM.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților