[ X ]
IGP a primit peste 1000 de mesaje prin Viber, în ultimele 10 zile
21 Iunie

Urmarea monitorizării informațiilor parvenite prin intermediul platformei „VIBER”, în perioada 10–20 iunie 2016, Inspectoratul General al Poliției a primit peste 1000 de mesaje text de la peste 400 persoane, transmite CURENTUL.

Reiterăm, că la numărul „VIBER” +373 (0) 78090902, au fost invitați toți cetățenii să-și expedieze ideile, comentariile, sugestiile sale privind îmbunătățirea serviciilor polițienești în diferite domenii. Cele mai multe idei sunt din domeniul siguranței rutiere, securității și ordinii publice, violenței domestice, delicvenței juvenile și altele.

Ideile și sugestiile cetățenilor sunt primite zilnic, 24/24 de ore. Ulterior, acestea sunt analizate și după caz implementate.

De menționat că, cetățenii au salutat și mulțumit Poliției pentru această inițiativă, fiind trimise peste cîteva sute de idei de îmbunătățire a serviciilor polițienești, dintre care circa 114 au fost înregistrate pentru a fi examinate, iar după caz se vor întreprinde acțiuni în vederea implementării acestora.

Acest serviciu vine să susțină una din prioritățile poliției de a fi mai receptivi la solicitările cetățenilor. În același timp, cetățenii au posibilitate de a se implica activ în procesul de reformare și dezvoltare a poliției.

Totodată, un număr mare de solicitări sunt redirecționate, prin aplicația „VIBER”, în subdiviziunile teritoriale și specializate ale IGP. Acestea, urmează a fi înregistrate în Registrul de evidenţă cu privire la infracţiuni şi incidente, pentru reacționare și examinare.

În scurt timp, IGP va lansa și alte servicii utile pentru cetățeni și relansa serviciul ”Martor Ocular” pe pagina sa web, www.igp.gov.md.

Inapoi la arhiva noutaților