[ X ]
Icoana Sfîntului Cuvios Serghie de Radonej vine în Moldova. Iată cui aparţine iniţiativa!
7 Octombrie

Icoana Sfîntului Cuvios Serghie de Radonej vine în Republica Moldova pe 10 octombrie, unde se va afla timp de 12 zile. Iniţiativa aparţine liderului Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, care intenţionează să aducă icoana în toate cele şase eparhii din ţară, transmite CURENTUL cu referire la unele surse din PSRM.

Pe 8 octombrie 2014 se împlinesc 700 de ani de la naşterea Sfîntului Serghie de la Radonej.

Potrivit sursei, icoana conține o bucată din moaștele Sfîntului Serghie. În acest an, icoana a vizitat Belarusul, Kazahstanul, Asia Centrală, și mai multe eparhii din Ucraina.

Precizăm că ortodoxă va sosi la Chișinău pe 10 octombrie și a doua zi, pe 11 octombrie – va fi dusă la Bălți. Icoana va rămîne în Bălți până la 16 octombrie și apoi pînă pe 22 octombrie, va merge la sudul Republicii Moldova, Cahul și Comrat. Pe 22 octombrie Sfînta icoană Ortodoxă va părăsi Republica Moldova și se va întoarce la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej.

Notă: Icoana hagiografică a Sfântului Cuvios Serghie de la Radonej a fost zugrăvită în anul 1591 de Evstafy Golovkin pe lemn și are dimensiunea de 65 x 52,5 cm. Icoana se află în proprietatea statului rus, și este expusă în Muzeul Lavrei Sfintei Treimi de la Serghiev Posad.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților