[ X ]
Iată ce crede biserica din Moldova despre maternitatea surogat
17 Ianuarie
foto: mitropolia.md

Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova au decis să se solidarizeze cu recenta hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse referitoare la maternitatea surogat. Această decizie a fost luată la prima ședință a sinodului din acest an. 

Curentul.md transmite că  Sinodul BOM  atenţionează societatea autohtonă că maternitatea surogat se transformă treptat într-o afacere profitabilă pentru donatorii de celule sexuale şi pentru „mamele surogat”.

“În consecinţă, taina naşterii unui om se transformă într-o simplă operaţiune de vânzare-cumpărare. În schimbul căsătoriei binecuvântate de Dumnezeu, întemeiate pe dragoste şi fidelitate, vine „piaţa serviciilor reproductive”, gata să satisfacă oricare cerere a clientului pentru naşterea artificială a copilului, conform parametrilor doriţi”, se arată în decizia acestora.

Astfel, membrii Sinodului îndeamnă  cuplurile creştine să conştientizeze în primul rând dimensiunea duhovnicească a conceperii unui copil şi să se abţină de la acţiuni care vin în contradicţie cu învăţătura Bisericii Ortodoxe referitor la procreare.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților