Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) din cadrul Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și autoritățile de aplicare a legii din Italia, au deconspirat un grup criminal internațional, format din trei persoane din R. Moldova și una din România suspectate de organizarea unei filiere de migrație ilegală a persoanelor social-vulnerabile din R.Moldova, sub pretextul oferirii unui serviciu bine plătit în în regiunile Alta Campania şi Basso Lazio, Italia, informează CURENTUL.
Astfel, o femeie de 40 de ani originară din R.Moldova, în baza anunțurilor plasate pe site-urile specializate de publicitate, promitea persoanelor angajarea în calitate de îngrijitor a persoanelor în etate din Italia.
Victimele erau asigurate că vor avea un orar de muncă de 8 ore, cazare, fără a avea un contract de muncă, în baza pașaportului biometric și nu vor avea probleme cu tranzitarea spațiului UE după expirarea celor trei luni de ședere.
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, doi dintre suspecți erau responsabili de soluționarea problemelor la ieșirea din spațiul UE. Persoanele erau transportate în Italia cu autocare de rută regulată, în baza pașapoartelor biometrice a RM. Când victimele depășeau termenul de trei luni de zile, suspecții având înțelegerea cu vameșii de la punctele de trecere a frontierei din UE (Ungaria și România), ultimii nu aplicau interdicții. Prin urmare, fiecare persoană care avea termenul depășit achita suspecților cîte 100 de euro.
Victimele erau ajutate de suspecți și la perfectarea a celui de al doilea pașaport biometric pentru a se întoarce în Italia, pentru care achitau organizatorilor sume cuprinse între 200-300 de Euro.
Ajungând în Italia, victimile erau predate persoanei din România care era responsabilă de angajarea nemijlocită în câmpul muncii. Aceasta încasa cîte 200-300 de euro din primul salariu sau din orice altă identificare a unui nou post de muncă a victimelor. Salariul lunar a victimilor varia între 550-700 euro.
În timpul investigării cazului în perioada lunilor iulie-august 2021, angajații CCTP împreună cu autoritățile Italiei au desfășurat un șir de percheziții la domiciliile suspecților, ca urmare fiind ridicate înscrisuri de ciornă care reflectă activitatea infracțională, permisuri de ședere, acte, transferuri bănești a victimelor către suspecți, telefoane mobile.
Totodată, polițiștii din Italia au reținut două persoane un bărbat de 40 ani originar din R. Moldova, care era responsabil de transportarea persoanelor în Italia și o femeie originară din România, responsabilă de angajarea în cîmpul muncii. Polițiștii italieni au ridicat 4 microbuse și un autocar, cu care erau transportate victimele.
Dacă va fi dovedită vinovăția, aceasta riscă o pedeapsă conform legislației RM cu închisoare de la 10 la 15 de ani.
Poliția continuă măsurile de investigații întru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate în acest caz, precum şi a altor victime.
Cristina Pendea