Inspectorii de patrulare au desfășurat în perioada 13 noiembrie – 12 decembrie curent, acțiuni preventive, ce au avut drept scop creşterea siguranţei rutiere şi prevenirea accidentelor în care sînt implicate unitățile de transport cu tracțiune animală, transmite CURENTUL.
Astfel, poliţiștii au documentat 326 contravenţii din domeniul traficului rutier, comise de către conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală, iar 8 conducători au fost documentaţi pentru exploatarea acestora pe drumurile publice în stare de ebrietate.
Pe întreg teritoriul ţării sînt exploatate 18 503 vehicule cu tracţiune animală, dintre care doar 7 220 vehicule corespund cerinţelor de dotare în conformitate cu Regulamentului circulaţiei rutiere, iar 3 690 vehicule au fost înregistrate conform procedurii stabilite la autorităţile publice locale.
Pentru prevenirea implicării conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală în evenimente rutiere, poliţiştii recomandă căruţaşilor:
– nu consumați băuturi alcoolice înainte de a porni la drum;
– nu vă deplasați cu hipomobilul pe drumurile publice pe care vă este interzis accesul (drumurile naţionale și cele renovate);
– echipați căruța cu catadioptri și dispozitive de iluminare;
– purtați veste reflectorizante;
– asigurați semnalizarea la schimbarea direcţiei de mers sau la pătrunderea în intersecţii;
– fiți prudenți atunci cînd transportați copii sau încărcături voluminoase.
Adrian Platon