Fundaţia de caritate „Miron Shor” a donat, în cadrul evenimentului organizat de OK Travel, 200 mii de lei pentru tratamentul a cinci copilaşi care suferă de boli grave., transmite CURENTUL.
Astfel, oaspeţilor li s-a oferit posibilitatea să doneze cîte 50 de euro fiecare. „Toată lumea a avut o satisfacţie dublă după acest eveniment. Asta pentru că ne-a reuşit să cuplăm caritatea cu mondenul, frumuseţea cu bunătatea. O combinaţie perfectă, după mine, care aduce cele mai frumoase roade, şi anume şansa să poţi ajuta aceşti copii, care au acum o mare nevoie de susţinerea noastră”, a spus reprezentantul cunoscutei fundaţii de caritate, Nino Ciubanisvili.
Totodată, prin intermediul evenimentului respectiv, Chişinăul s-a aliniat marilor oraşe ale lumii. O peliculă exclusivistă “Dior&I” a fost prezentată în capitala noastră, în cadrul unui eveniment festiv, organizat de agenţia “Ok Travel”. Artişti, oameni de afaceri, jurnalişti şi personalităţi din lumea mondenă au putut vedea în premieră, un film din culisele marii case de modă.
„Este o mare realizare să aduci o asemenea creaţie cinematografică la Chişinău. Filmul a fost prezentat pînă acum în 5 cele mai mari oraşe ale lumii, doar în cadrul unor astfel de evenimente închise, cu spectatori-vedete, personalităţi cu nume mondial”, a spus Tatiana Deliu, director Ok Travel.
Filmul Dior & I întredeschide culisele uneia dintre cele mai renumite case de modă din lume. În aprilie 2012, Raf Simons a fost desemnat noul director creativ al casei de modă Dior, având o misiune extrem de dificilă – sa conducă cel mai vestit brand din istoria modei, venind în această postură după două nume mari ca Yves Saint Laurent și John Galliano. Pe lîngă aceasta Raf Simons are o mare provocare în faţa sa, cea de a crea prima colecție haute couture, în doar 8 săptămîni.
Adrian Platon