O delegaţie a asociaţiei franceze a producătorilor de uleiuri eterice vizitează RM pentru identificarea oportunităţilor de colaborare în acest domeniu. Partea franceză este interesată să investească în producerea şi procesarea plantelor eterice, transmite CURENTUL.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov a amintit în cadrul întrevederii cu delegaţia franceză: ”Republica Moldova este locul perfect pentru investiţii în acest domeniu deoarece solurile noastre conferă arome deosebite platelor din care se produc uleiuri eterice”.
Uleiurile eterice produse în ţara noastră, cum ar fi cele de trandafir, mărar, levănţică, salvie şi coriandru sunt la mare căutare în ţările din Occident. Lichidele de provenienţă vegetală din Moldova sunt utilizate în industria cosmetică, medicină şi alimentaţie. Un litru de ulei de salvie poate fi comercializat la un preţ de 40 – 45 euro.
La moment, în lume sunt comercializate 1200 de tone de ulei de Lavanda(levănţică). Cel mai mare furnizor este Bulgaria cu circa 100 tone anual, urmată de Franţa şi China. R. Moldova este plasată în top 10 mondial al producătorilor de ulei de Lavanda.
Elena Mocreac