[ X ]
(FOTO) Un copil de 12 ani a căzut într-o fîntînă
7 Iunie

Angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI au mai salvat două vieţi, transmite CURENTUL.

Astfel, ieri, în jurul orei 14:16, un băiat a venit la Unitatea de salvatori și pompieri Edineț, după ajutor pentru fratele său. O echipă de pompieri din cadrul Direcției Situații Excepționale Edineț a venit la locul indicat, în parcul ”Vasile Alecsandri” din Edineț. Acolo, s-a stabilit că un minor de 12 ani a căzut într-o fîntînă, cu o adîncime de 12 metri.

Din informațiile operative se cunoștea că cei doi băieți se jucau pe marginea fîntînii, unul dintre ei căzînd în interior. Fîntîna era fără apă și nu era acoperită. În 10 minute, echipa de intervenție a reușit să salveze băiatul, ulterior fiind transportat la spital. După investigațiile medicale de rigoare, s-a decis ca acesta să fie extrenat, întrucît nu a suferit nici un traumatism.

O altă intervenție de salvare a fost înregistrată în capitală, în seara zilei de ieri, șase iunie, la ora 23:21. Serviciul medical de urgență a cerut ajutor salvatorilor pe strada Butucului numărul 16, Chișinău.

Aici, în circumstanţe necunoscute, un bărbat de 40 de ani căzuse de la etajul patru, pe acoperișul unei construcții auxiliare a blocul locativ. La faţa locului s-a deplasat efectivul gărzii Detașamentului căutare-salvare numărul 1, care a acționat pentru salvarea, mobilizarea și coborîrea bărbatului aflat în pericol. Imediat, persoana a fost  preluată de către o ambulanță pentru a fi transportat la spital.

Alte circumstanțe ale acestor două cazuri se stabilesc de către organele de drept, iar salvatorii recomandă prudență maximă pentru a evita astfel de situații de criză. Părinții și cei care au în grijă copii sînt rugați să monitorizeze minorii, spre a nu fi parte a situațiilor excepționale cu pericol pentru viață.

salvare fantana (5) salvare fantana (4) salvare fantana (3) salvare fantana (2)

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților