În perioada zilelor de odihnă, polițiștii de frontieră au documentat patru moldoveni, care au recurs la uz de fals în actele pentru mijloacele de transport, transmite CURENTUL.
Primul caz a fost înregistrat la punctul de trecere Sculeni. Pentru efectuarea formalităților specifice la traversarea frontierei s-a prezentat un moldovean, de 21 ani, care conducea un Volkswagen Passat, înmatriculat în Polonia. Pe lângă actele de identitate, tânărul a înmânat inspectorului de frontieră şi procura pentru mijlocul de transport. Urmare a verificărilor s-a constatat că documentul nu corespunde modelului stabilit, semnătura proprietarului nu se potrivește cu cea din actul cumpărare – vînzare. În prezent, autoturismul este indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere până la stabilirea tuturor circumstanţelor.
Pentru un alt moldovean, certificatul de înmatriculare cu semne vădite de falsificare a constituit motiv de cercetare. Acesta, în dimineața zilei de ieri, a încercat să treacă frontiera prin punctul de trecere Palanca, conducând un “Mercedes E220”, înmatriculat în regiunea transnistreană. Pe cazul dat a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracțiunii prevăzute de art.361, al.1 Cod Penal al RM.
Două cazuri de aplicare în uz a asigurărilor auto „Cartea verde” falsificate au fost semnalate în punctele de trecere Criva și Otaci. Doi moldoveni, conducătorii unui BMW 530D, înmatriculat în Polonia, și Mercedes 108 CDI, cu numere de Chișinău, vor fi documentați pentru prezentarea Cărții Verzi falsificate.
Adrian Platon