[ X ]
(FOTO) Consiliul Superior al Procurorilor şi-a ales preşedintele
17 Ianuarie
foto: procuratura.md

Consiliul Superior al Procurorilor şi-a ales preşedintele. În această funcţie a fost ales, cu unanimitate de voturi, procurorul Mircea Roşioru, şef al Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale(PG), transmite curentul.md.

Noul preşedinte al CSP are 34 de ani, este absolvent al unei facultăţi de drept din România, şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 2001, deţinînd pe parcurs mai multe funcţii: în procuratura din Hînceşti, în Procuratura Anticorupţie, în cadrul Direcţiei judiciare a Procuraturii generale.

Mircea Roşioru deţine gradul de calificare consilier juridic de rangul I, iar în perioada 2010-2013, a fost preşedinte al Colegiului de calificare de pe lîngă CSP. De asemenea, noul preşedinte al CSP este membru al grupurilor de lucru pentru reformarea Procuraturii.

Mandatul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor este de 4 ani, cu excepţia membrilor care fac parte de drept din componenţa Consiliului.

Adrian Platon

Jpg Procuratura 101

 

sursa foto: procuratura.md



Inapoi la arhiva noutaților