[ X ]
Fiii unui deputat vor să revoluţioneze Moldova: „Noi demonstrăm că se poate!”
24 Iunie

Feciorii deputatului liberal Ştefan Vlas, Adrian şi Constantin vor să schimbe Moldova. Despre asta ei au declarat în cadrul unui interviu pentru CURENTUL.

Cei doi au spus că sînt optimişti din fire şi cred că vor reuşi să-şi realizeze planurile.

„Fraţii Vlas au planuri măreţe mai tot timpul. Cînd se ajunge la realizare, uneori mai coborîm cu picioarele pe pămînt, alteori punem în aplicare ideile şi ies lucruri frumoase. Vom continua foarte intens în domeniul industriei creative, a inventicii. Acest proiect (AVAI) va fi o bază pentru dezvoltarea acelui atelier care ar aduna minţi  strălucite. Vom continua la fel de intens şi pe partea profesională, cu joburi. Vom încerca să schimbăm Moldova. Noi o vedem destul de roz momentan, chiar dacă nu sînt foarte multe motive s-o vedem aşa. Sîntem optimişti şi vom încerca cum putem să o schimbăm pe anumite segmente”, a declarat Constantin.

La rîndul său, Adrian a menţionat că, vor încerca să realizeze lucruri măreţe de care şi Republica Moldova are nevoie.

„Vrem să dezvoltăm un atelier, un hub, să ne strîngem mai mulţi ingineri şi să construim ceva frumos. Eu cred că, cu efort comun se pot face lucruri măreţe. Cred că noi le vom face, cu paşi mici, dar siguri. Noi demonstrăm că se poate”, a conchis el.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată mîine pe www.curentul.md.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților