Experții internaționali ai Consiliului Europei în cadrul unei vizite la Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Moldova, au pus în discuţie revizuirea practicii de control a bolilor infecțioase, în special a tuberculozei și HIV în locurile de detenție dar și elaborarea unui Plan de asistență tehnică, transmite Curentul.md.
Totodată, oaspeții urmează să întreprindă vizite la Penitenciarul nr.9 și 16 – Pruncul, Penitenciarul nr.13-Chișinău și la Penitenciarul nr.15-Cricova pentru a se familiariza cu programele de reducere a riscurilor implementate cu succes în instituțiile de detenție din țară.
La finele întrunirii, experții Consiliului Europei au apreciat înalt eforturile şi rezultatele obţinute de sistemul penitenciar autohton în implementarea cu succes a programelor de reducere a riscurilor în instituţiile de detenţie din RM.
Elena Mocreac