Concursul de selectare a companiei ce va elabora proiectul final al noului complex penitenciar, ce va fi construit din banii Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, va avea loc pe data de 27 iunie. Despre aceasta a comunicat pentru CURENTUL managerul de proiect, Igor Eșanu.
Potrivit lui, implementarea proiectului prevede mai multe etape, la moment fiind prevăzută contractarea unei companii ce va elabora proiectul final al noului penitenciar.
„Lucrările privind reconstrucția abia au început. Avem asistență tehnică, iar pe 27 iunie se va desfășura concursul pentru a selecta compania care va elabora proiectul final. În decurs de 8-9 luni se va face proiectarea și după asta se va trece la lucrările propriu-zise”, a declarat Igor Eșanu.
De asemenea, el a menționat că noul penitenciar va dispune de condiții de detenție mai bune, conform standardelor europene.
Amintim că, lucrările respective urmează a fi realizate pînă pe 30 iunie 2018. Realizarea acestui proiect va costa 44,5 milioane de euro – echivalentul a circa un miliard de lei moldoveneşti.
Cristina Parfeni