Ministrul muncii, protecției sociale și familiei, Valentina Buliga a avut o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor, care efectuează o vizită în R. Moldova cu ocazia Summit-ului Speakerilor Statelor Baltice şi Nordice, desfășurat la Chișinău, transmite Curentul.md.
Cei doi ficiali au convenit să intensifice colaborarea interministerială prin preluarea experienței Estoniei în domeniul sistemului de asigurări sociale. Preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor a informat că țara sa are o experiență de succes unică în Europa privind introducerea pilonului doi de pensii, și ar putea consulta în această privință R. Moldova.
Eiki Nestor a dat asigurări că Estonia va susține și va consulta în continuare Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din R. Moldova în elaborarea și implementarea unor politici de reforme cost eficiente și bine direcționate în special în domeniul de pensii și plăți sociale.
Oficialul estonian a informat, că aderarea Estoniei la Uniunea Europeană a adus doar beneficii cetățenilor, inclusiv în domeniul asigurărilor sociale, dat fiind uniformizarea legislației în țările membre, astfel că cetățenii nu au pierdut nici un an de stagiu de muncă, indiferent în care țară au activat. La fel, a menționat oficialul a spus că aceste standarde înalte de protecție socială în țările UE, ar putea fi factor stimulativ adăugător ca cetățenii R. Moldova să susțină cursul european al țării și să își dorească integrarea în UE.
Elena Mocreac