Procuratura raionului Drochia informează despre condamnarea unui locuitor al raionului Soroca pentru violarea fiicei sale minore, transmite CURENTUL.
Din probele acumulate de procurori reiese că, inculpatul, fiind divorţat de mama victimei, îşi vizita periodic fiica, pe care a abuzat-o sexual de mai multe ori în perioada lunilor iunie – septembrie 2012, pe când fetiţa avea doar 9 ani. Într-un alt episod, în martie 2015, inculpatul, aflându-se în vizită la fiica sa a luat-o la plimbare, violând-o din nou.
Fiind audiată în condiţii speciale, minora a declarat că, după ce era agresată sexual de tatăl său, acesta o ameninţa cu violenţa dacă va spune despre cele întâmplate. Victima însă i-a spus mamei despre incident, ultima anunţând poliţia.
În şedinţa de judecată, inculpatul, în vârstă de 44 de ani, nu a dorit să depună declaraţii şi nu şi-a recunoscut vina.
Pentru acţiunile sale ilegale, recent inculpatul a fost condamnat la 17 ani privaţiune de libertate în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.
Adrian Platon