Itinerarele rutelor de microbuz din capitală rămîn neschimbate pînă pe 15 septembrie 2014. O decizie în acest a fost luată după întîlnirea de ieri a primarului general Dorin Chirtoacă cu transportatorii, transmite CURENTUL.
„Avînd în vedere solicitările populaţiei şi a primăriilor din suburbii, s-a luat decizia de a veni cu o amînare de intrare în vigoare a deciziei cu 2 săptămîni. Este nevoie de a veni cu unele modificări sau corectări ale itinerarelor”, a declarat Vitalie Butucel, șef-adjunct al Direcției transport public și căi de comunicație, în cadrul şedinţei Primăriei.
Totodată, sursa a precizat că aceste modificări rămîn în vigoare.
„Trebuie de luat în consideraţie solicitările populaţiei. Aceste solicitări trebuie examinate şi de venit cu unele modificări. Aceasta nu înseamnă că Primăria a cedat. Venim să îmbunătăţim itinerarele pe cît este posibil pentru a facilita accesul cetăţenilor din suburbii către oraş, către noduri unde există troleibuze şi autobuze. Din 15 septembrie urmează să intre în vigoare toate modificările la toate cele 56 de rute existente”, a adăugat Butucel.
CURENTUL.md aminteşte că, pe 30 iulie 2014, primarul Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziţie potrivit căreia, începînd cu 25 august curent, itinerarele a 27 de rute de microbuz urmau să fie modificate.
Adrian Platon