[ X ]
Dorin Chirtoacă a semnat: Patru angajaţi ai Primăriei Chişinău au primit apartamente
2 Iunie

Patru angajaţi ai Primăriai municipiului Chişinău au primit recent apartamente. Dispoziţiile în acest sens au fost semnate de actualul edil Dorin Chirtoacă, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, dispoziţiile au fost elaborate şi emise în conformitate cu Legea privind administraţia publică locală şi Codul cu privire la locuinţe.

„Legea prevede că încăperile de locuit se acordă cetăţenilor care se află la evidenţă şi au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, potrivit ordinii stabilite în liste, ţinându-se seama de data luării la evidenţă şi în dependenţă de mărimea spaţiului locativ dat în exploatare şi eliberat în centrul populat respectiv. Ordinea de succesiune pentru cetăţenii luaţi la evidenţă la locul de muncă se stabileşte de către administraţie împreună cu comitetul sindical al instituţiei. Încăperile de locuit în casele fondului obştesc de locuinţe se acordă cetăţenilor pe baza hotărârii comune a organului organizaţiei respective şi a comitetului sindical. Prin urmare, decizia de repartizare a spaţiului locativ unor angajaţi ai Primăriei municipiului Chişinău a fost luată conform proceselor-verbale nr. 1 din 24.02.2015 şi şi nr. 2 din 25.03.2015 al Comitetului sindical al organizaţiei sindicale primare”, se spune în document.

Apartamente au fost repartizate următorilor angajaţi:

1. Angela Lubaş este angajata Primăriei municipiului Chişinău începând cu luna martie 2001, în calitate de specialist principal. Nu dispune de spaţiu locativ. Are 2 copii. Este atestată cu nr. 3 în lista personalului ce este luat la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din cadrul instituţiei. I-a fost repartizat un apartament cu 3 camere.

2. Elena Enachi activează în cadrul Primăriei Chişinău în calitate de şef de secţie. Nu dispune de spaţiu locativ, iar din 05.10.2005 este luată la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, fiind atestată cu nr. 5 în această listă.

3. Anastasia Eni activează în cadrul Primăriei Chişinău în calitate de specialist principal. Începând cu data de 28.09.1998 a fost trecută în lista persoanelor ce necesită îmbunătăţirea condiţiilor locative. I-a fost repartizat un apartament cu 3 camere, în schimbul apartamentului cu 3 camere dintr-un bloc de tip-cămin.

4. Reveca Popova este atestată în lista personalului ce este luat la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din cadrul instituţiei începând cu 28.01.1999. I-a fost repartizat apartamentul eliberat de Anastasia Eni, cu 3 camere, din str. Maria Dragan, 30/1.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților