[ X ]
Doi tineri din Vulcăneşti suspectaţi de omor riscă detenţie pe viaţă
11 Septembrie

Procurorii din Anenii Noi investighează circumstanţele în care un locuitor din raion a fost omorât cu deosebită cruzime şi găsit abia peste două zile în beciul gospodăriei sale, transmite CURENTUL.

Potrivit procurorilor, cadavrul bărbatului a fost găsit ieri într-o gospodărie din raionul Anenii Noi, victima avea semne de moarte violentă. În rezultatul acţiunilor speciale de investigaţii s-a stabilit că bărbatul a fost omorât pe data de 8 septembrie curent, iar pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În urma acţiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că omorul a fost comis de către doi tineri, locuitori ai or. Vulcăneşti, care au fost reţinuţi în aceeaşi zi în raionul Cahul, unde a fost depistat şi automobilul victimei răpit de către bănuiţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele comise, tinerii, în vârstă de 18 şi respectiv, 19 ani riscă până la 20 ani închisoare sau detenţie pe viaţă.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților