Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroinsind”, Sergiu Bernevec şi adjunctul acestuia, Sergiu Boţa, sînt acuzați de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Despre aceasta se menţionează într-o scrisoare semnată de Ştefan Pîntea, care a fost publicată de ziarul „Săptămîna”.
După cum relatează CURENTUL, sursa citată afirmă că, atunci cînd au fost numiți în funcție în 2007, cei doi au depistat că fosta conducere le-a lăsat drept moștenire un cont secret de bani, pe care se aflau 12 milioane de lei, dar nici ei nu s-au grăbit să-l legalizeze.
Conform materialului, în perioada 2009-2012, Bernevec și Boța au extras din contul de card al Federaţiei de la Victoriabank, 1 902 384 lei pentru achitarea diferitor mărfuri şi servicii, precum şi au retras numerar din bancomate atît pe teritoriul republicii, cît şi peste hotarele ei, fără să fie prezente actele respective. Astfel, prin intermediul contului de card bancar au fost achitate mărfuri şi servicii pe teritoriul republicii de 72 578 lei, iar peste hotare, în valută, echivalentul în lei – 61 036 lei. De asemenea, s-au retras în numerar prin bancomatele de pe teritoriul RM 100 940 lei, dar şi în numerar valută străină prin bancomate peste hotare: Bernevec – echivalentul a 815 952 lei, Boța – 821600 lei.
Sursa menţionează că informaţiile despre acțiunile celor doi s-au făcut auzite așa că în luna martie 2013 cîţiva conducători sindicali din teritoriu s-au adresat către Procuratura Generală a RM cu rugămintea de a verifica informaţiile despre posibilele delapidări, spălări de bani şi alte fraude de care s-ar face vinovaţi Sergiu Bernevec şi Sergiu Boţa. „De menţionat că, după aceste adresări, contul bancar nr. 22240011331247 deschis la Victoriabank, filiala nr. 11, Chişinău, în data de 23 octombrie 2007 şi la care erau depuse 7.615.427 lei a fost lichidat, banii fiind sustraşi”, spune autorul.
În baza declarațiilor liderilor sindicali din teritoriu, a fost pornită o cauză penală, care se află în judecată, iar autorul consideră că cei doi vor rămîne nepedepsiți.
„Cazul dat nu a fost investigat deplin, documentele contabile au dispărut, investigațiile au fost făcute numai la sumele de 2 mil. lei trecute prin cardurile bancare și gestionate de Bernevec și Boța. Cu aceste 2 mil. lei conducerea spune că au achitat seminarele petrecute în afara țării, dar de fapt seminarele au fost achitate din contul uniunilor teritoriale. Din aceste considerente nu pot prezenta careva acte, care ar justifica cheltuielile, deoarece ei au folosit banii în interesul personal. Celelalte 10 mil. lei nu au fost verificate”, afirmă semnatarul scrisorii.
El mai spune că pe perioada de investigații Bernevec și Boța nu au fost suspendați din funcție și au dispus de toate posibilitățile de a perfecta, falsifica toate actele contabile, hotărîri al Biroului Executiv etc.
Cristina Pendea