[ X ]
(DOC) Cum a evoluat activitatea de brevetare şi înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală în anul 2014!
24 August

Rezultatele activităţii inventive şi de brevetare a obiectelor de proprietate intelectuală pe parcursul celor 23 de ani de activitate ai Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) demonstrează că cercetătorii şi inventatorii din Republica Moldova completează patrimoniul universal cu cele mai progresiste soluţii tehnice, tehnologii avansate, materiale şi procedee noi, iar producătorii şi oamenii de creaţie autohtoni conştientizează tot mai mult necesitatea protecţiei invenţiilor, mărcilor, desenelor industriale, obiectelor protejate prin dreptul de autor şi drepturile conexe, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al AGEPI.

Potrivit sursei, în anul 2014, la AGEPI au fost depuse în total 318 cereri de înregistrare a desenelor şi modelor industriale (DMI), ceea ce reprezintă o diminuare cu 16,5 % în raport cu anul precedent.

În topul celor mai activi 10 solicitanţi se află companiile elveţiene, „Swatch”, urmată de „Harry Winston” SA , „Omega” SA şi „Montres Jaquet Droz” SA etc. Companiile elveţiene menţionate sunt specializate în mare parte pe producerea ceasurilor, accesoriilor şi obiectelor ornamentale, acestea fiind cele mai active în solicitarea înregistrării designului industrial în Republica Moldova prin procedura Aranjamentului de la Haga. Companiilor elveţiene le revin şapte poziţii din cele zece. Marea majoritate din topul solicitanţilor o constituie persoanele juridice, doar unul dintre aceştia fiind persoană fizică. În topul cei mai activi 10 solicitanţi se clasează firmele elveţiene (menţionate mai sus), care corelează foarte bine cu topul domeniilor.

În fruntea celor mai solicitate 5 clase conform Clasificării internaţionale a desenelor şi modelelor industriale de la Locarno, se află ceasurile și accesoriile pentru acestea, urmate de ambalaje, obiecte ornamentale (suvenire), papetărie şi articole de birou, iar topul este încheiat de articolele de îmbrăcăminte şi mercerie. O creştere de 8,4% se observă la cererile depuse pe domeniul ceasuri şi alte aparate, iar domeniul articolele de îmbrăcăminte şi mercerie înregistrează o creştere de 42,9 %.

În topul celor mai active 10 ţări în depunerea cererilor de înregistrare a DMI se situează   Elveția cu 52,5 % din numărul total de cereri depuse în anul 2014, aceasta este urmată de Republica Moldova cu 22%, Germania cu 4,1%, Italia cu 3,5%, Franţa cu 2,5% şi Austria cu 2,2%. De aici rezultă că aproximativ două treimi din cererile depuse provin din Europa, Elveţia aflându-se în fruntea topului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților