Mai mulți deținuți minori aflați în custodia Penitenciarului nr.10–Goian, și-au primit la data de 30 iulie 2014, diplomele și certificatele de absolvire, transmite CURENTUL.
Tinerii au finisat ciclul de studii gimnaziale, dar și cursuri de formare profesională pentru meseria de frizer, bucătar de categoria a III-a și cizmar. Totodată, unii dintre ei au participat la activități extracurriculare, (expoziţie de desene, concursuri de poezie, competiţii sportive), atît în instituţia de detenţie cît şi la nivel naţional, iar pentru acest fapt au fost decoraţi cu diplome de onoare.
În cadrul evenimentului festiv, cîţiva deţinuţi au susţinut un recital de poezie în care au adresat cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă profesorilor pentru răbdarea, profesionalismul, încurajarea permanentă şi îndrumarea de care au dat dovadă.
Cunoștințele acumulate și diplomele de calificare îi va ajuta pe tinerii din detenţie să îşi găsească mai uşor un loc de muncă la eliberare. În context, directorul adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Serghei Ţurcanu, a menţionat importanţa învăţămîntului gimnazial care este parte integrantă a unei educaţii de bază. Totodată, dumnealui a subliniat că cursurile de formare profesională, ocupă un loc fundamental în procesul de reintegare socială a deţinuţilor, acestea constituind un element esenţial pentru dezvoltarea acestora din punct de vedere social, psihologic şi moral.
În aceeași ordine de idei, șefa penitenciarului din Goian, Liuba Jignea, a felicitat tinerii din detenţie cu ocazia finalizării studiilor gimnaziale şi a cursurilor de calificare, acestea reprezentînd de fapt o nouă şansă pentru resocializarea celor care au greşit în faţa legii.
Cursurile de formare profesională au fost organizate de către Fundaţia „Regina Pacis”, cu sprijinul financiar al Asociaţiei „Renovabis” din Germania şi fac parte din proiectul pilot „De noi depinde viitorul nostru!”. Acesta vizează desfăşurarea diverselor activităţi în vederea îmbunătăţirii procesului de reeducare al minorilor aflaţi în custodia instituţiei de detenţie.
Diana Cebotari