Primăria Chişinău şi Regia Transport Electric Chişinău (RTEC) sabotează proiectul „Transport public noaptea”. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
„Nu a fost să fie. Am avut parte de un blocaj, după părerea noastră, inutil şi absurd. După ce am depus cele 10 mii de semnături, a fost un scenariu bine planificat. La întrevederile cu RTEC ni s-a înaintat un caiet de sarcini cu greşeli tehnice şi gramaticale. Ei au spus că de pe 1 aprilie urmează să lanseze transportul public în regim de testare. Noi am refuzat. Tot ei ne-au spus că oamenii care ies noaptea în oraş au cu ei cel puţin o mie de lei”, a declarat coordonatorul proiectului „Orașul Meu”, Adrian Pleșca.
În context, Pleşca a spus că, grupul de iniţiativă nu va continua colaborarea cu RTEC, dar va merge direct în CMC.
„Noi nu vom lucra cu RTEC, dar vom merge direct în Consiliul Municipal Chişinău. Avem cîteva fracţiuni care ne-au asigurat cu susţinerea lor”, a adăugat el.
În acelaşi timp, membrii grupului de iniţiativă cer efectuarea unui studiu.
„Majoritatea lucrurilor se fac pe dos sau în folosul cuiva. Noi avem tot dreptul să solicităm ca lucrurile să fie făcute corect. Noi nu insistăm că transportul pe timp de noapte trebuie neapărat deschis. Solicităm efectuarea unui studiu ca să clarificăm: cîţi oameni au nevoie de transport public noaptea; care trebuie să fie itinerarele; cu ce frecvenţe trebuie să se deplaseze;. care sînt costurile; care să fie tariful. Decizia finală o va lua CMC după acest studiu”, a spus expertul economic, Sergiu Tofilat.
De asemenea, ei au cerut iniţierea unui caiet de sarcini care să prevadă toate acţiunile pentru implementarea transportului public pe timp de noapte, lansarea tenderului pentru selectarea companiei care va perfecta studiul de fezabilitate şi desfăşurarea auditului în cadrul RTEC.
Adrian Platon