[ X ]
Crește riscul îmbolnăvirii populației. Iată recomandările ANSA!
6 Ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, cînd, în mod tradițional, se taie un număr mare de porci crescuți în sistem gospodăresc, crește și riscul îmbolnăvirii populației, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Potrivit sursei, sacrificarea porcului și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar – veterinar și a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave.

Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, provenite de la porcii sacrificați în condiții domestice Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă:

Solicitați vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru că  acesta va:
– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru a vă garanta propria dumneavoastră sănătate;
– în situația în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea și consumul cărnii.

De asemenea, este interzisă comercializarea cărnii de către proprietarii de animale și a derivatelor rezultate în urma sacrificării porcinelor în afara abatoarelor. Animalele respective trebuie să fie asomate în prealabil, adică să fie ferite de suferinţă sau durere în timpul prinderii și înjunghierii;

Se recomandă urmarea cu stricteţe a sfaturilor medicului veterinar privind respectarea regulilor de igienă la sacrificarea animalelor în condiții de casă;

Proprietarul trebuie să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în ce privește salubritatea cărnii, dar în special pentru diagnosticul trichinelozei (boală parazitară);

Dacă porcul este bolnav de trichineloza, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi și vor fi supuși unui tratament pentru o perioada relativ lunga, existînd posibilitatea apariției unor complicații și reacții adverse;

De asemenea, este interzisă sacrificarea porcilor și comercializarea cărnii în tîrgurile de animale și în vecinătatea acestora. „Nu consumați carnea și nu o preparați, pînă nu obțineți de la medicul veterinar răspunsul privind salubritatea cărnii. Dacă intenționați să vindeți porci vii în tîrg, pentru a respecta legea verificați dacă: tîrgul este autorizat sanitar-veterinar”, spune conducerea ANSA

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților