De săptămâna viitoare, peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, vor frecventa o nouă instituție preșcolară. La inaugurarea noii grădinițe din satul Mereșeuca, a fost în vizită prim-ministrul Iurie Leancă, transmite Curentul.md.
„Pentru prima dată mă aflu la voi în localitate și vreau să vă spun că văd aici o zonă pitorească cu oameni frumoși. Și asta deoarece rar auzi când la construcția unei instituții sociale se implică și comunitatea, cum ar fi exemplul celor doi bunici, care au pictat pereții cu personaje din povești”, a spus Leancă.
Prim-ministrul a mers din grupă în grupă și a văzut în ce condiții stau micuții. Directoarea instituției, Lilia Bacal, a menționat că mai mulți părinți din satele vecine vor să-și înscrie copiii aici, deoarece în localitățile lor nu sunt grădinițe cu predare în limba română.
Pentru construcția grădiniței s-au cheltuit circa 700 de mii de lei. Suma a fost oferită de Administrația publică locală, Ministerul Educației, prin proiectul „Parteneriat Global pentru Educație”.
Proiectul a fost lansat în martie 2012. Grantul oferit Republicii Moldova constituie 13.2 mil. de dolari. Banii au fosti investiți pentru educația timpurie, acest domeniu fiind o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova.
Elena Mocreac