Ministerul Educației a semnat un acord de Parteneriat cu Fundaţia Swisscor din Elveţia, în baza căruia 84 de copii din instituţii de tip rezidenţial din ţară vor beneficia de odihnă, recuperare şi intervenţii medicale de specialitate în tabăra medicală de vară Swisscor, ediția 2014.
Prioritate vor avea copii cu deficiențe severe sau parțiale și cei care au nevoie de control sau îngrijiri medicale. Potrivit Acordului, copiii vor merge la Tabăra Swisscor împreună cu 20 de însoţitori din instituţiile rezidenţiale. Părțile au asigurat că vor fi depuse eforturi considerabile pentru ca cei 84 de copii să beneficieze de odihnă și tratament medical profesional.
Tabăra medicală de vară swisscor se va desfăşura în perioada 14– 28 iulie 2014, în localitatea Fiesch, cantonul Valais din Elveţia. Activitatea în cadrul taberei presupune participarea copiilor la un vast program cultural şi educativ.
Tabăra medicală de vară swisscor 2014 se află la a V-a ediție pentru copiii din Republica Moldova. Anterior, 327 de copii moldoveni din instituţiile rezidenţiale s-au aflat în taberele de vară medicale Swisscor în anii 2007, 2010, 2012 și 2013.
Elena Mocreac