Cauza penală de învinuire a conducerii filialei teritoriale din raionul Rîşcani a Băncii de Economii (BEM) a fost expediată în instanţa de judecată. Pe banca acuzaţilor vor compărea: directorul filialei, contabilul – şef şi adjunctul acestuia, precum şi şeful depozitului de valori al instituţiei bancare, transmite CURENTUL.
Toţi patru sunt învinuiţi de delapidarea averii străine, săvîrşită în proporţii deosebit de mari, de către un grup criminal organizat.
La baza pornirii respectivului proces penal a stat sesizarea adresată de către administraţia BEM care a depistat lipsa numerarului după efectuarea unui audit intern.
Procurorii anticorupţie în comun cu ofiţerii CNA au stabilit că, inculpaţii au elaborat o schemă criminală prin care, în intervalul anilor 2007-2014, au reuşit să sustragă mijloace băneşti ce aparţineau instituţiei financiare în sumă de 7 738 000 lei, 50 450 dolari SUA şi 88 800 euro, bani pe care ulterior i-au folosit în interese personale.
Potrivit procurorilor, în cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpaţii au restituit o parte din mijloacele sustrase. Cu toate acestea, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, procurorii au aplicat sechestru pe mai multe averi ale figuranţilor.
Actualmente, toţi patru se află în stare de arest, iar cauză penală a fost expediată pentru examinare în Judecătoria raionului Rîşcani. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, aceştia riscă închisoare de pînă la 15 ani.
CURENTUL.md aminteşte că, pentru acţiuni similare, săptămîna trecută, procurorii au deferit-o justiţiei şi pe Şefa filialei din Străşeni a Băncii de Economii, învinuita de sustragerea a peste 4 milioane lei din depozitul de valori al filialei pe care o conducea.
Adrian Platon