[ X ]
Concluzie: Mecanismul ce vizează pîinea socială este unul discriminatoriu
1 Aprilie

La Chişinău o „pîine socială” costă mai ieftin decît un kilogram de grîu. La această concluzie ajunge ziarul „Săptămîna” în cadrul unei analize a situaţiei de pe piaţa produselor de panificaţie, transmite CURENTUL.

Publicaţia afirmă că în Chişinău se produc opt tipuri de pîine socială şi toate de către SA „Franzeluţa”, care, după intervenţiile organelor responsabile ale statului, au ajuns să coste cu mult sub preţul real.

Totodată, ziarul atrage atenţie asupra imperfecţiunii mecanismului care vizează pîinea socială.

„Niciodată cantitatea de pîine socială nu a acoperit necesarul. Numărul săracilor a fost tot timpul mai mare. Mai mult decît atît, această pîine socială ajunge la acei care şi-ar putea permite achitarea unor preţuri mai mari. Deşi mecanismul pus în funcţiune nu garantează că această pîine va ajunge pe masa celor nevoiaşi, el este păstrat deja de 12 ani, fără să se intervină în vreun fel”, notează sursa.

Publicaţia afirmă că mecanismul ce vizează pîinea socială este unul discriminatoriu, deoarece se referă doar la bătrînii din Chişinău, nu şi la restul ţării, chiar dacă se ştie că cea mai mare sărăcie este în afara capitalei. Ziarul crede că în cazul pîinii sociale e vorba mai mult de o atitudine formală a autorităţilor, care le permite doar să raporteze grija faţă de nevoiaşi, dar în realitate situaţia nu se schimbă.

Pentru eficientizarea sistemului, ziarul sugerează că ar fi mai bine dacă s-ar introduce nişte compensaţii nominative la pîine pentru cei nevoiaşi, aşa cum procedează primăria Chişinăului în cazul transportului public. În opinia autorului materialului, în acest caz cetăţeanul nevoiaş îşi va putea singur alege pîinea pe care va vrea să o consume, fiind, totodată, subvenţionat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Noi nominalizări în echipa guvernamentală: Natalia Plugaru și Gheorghe Hajder 
    Politică |
  2. Video// Alte două blocuri de pe Alexandru cel Bun 115 au fost date în exploatare. Irina Selevestru: Este încă o dovadă că procedura de insolvabilitate poate renaște o afacere
    Business |
  3. Maxim Moroșan: Lupta mea nu s-a terminat! Indiferent de situație, voi rămâne fidel principiilor mele, echipei mele, orașului meu natal și țării mele
    Politică |
  4. Curtea de Conturi – model de transparență, gestiune exemplară și integritate financiară: auditul extern emite opinie necalificată pentru situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2024
    Business |
  5. Premieră în Moldova: profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment!
    Business |
  1. Maxim Moroșan: Lupta mea nu s-a terminat! Indiferent de situație, voi rămâne fidel principiilor mele, echipei mele, orașului meu natal și țării mele
    Politică |
  2. Munteanu: Agricultura modernă și sustenabilă, prioritate pentru viitorul guvern
    Politică |
  3. Curtea de Conturi – model de transparență, gestiune exemplară și integritate financiară: auditul extern emite opinie necalificată pentru situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2024
    Business |
  4. Video// Alte două blocuri de pe Alexandru cel Bun 115 au fost date în exploatare. Irina Selevestru: Este încă o dovadă că procedura de insolvabilitate poate renaște o afacere
    Business |
  5. Premieră în Moldova: profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment!
    Business |