Membrii Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective (CNCNC) s-au întrunit într-o şedinţă, unde au examinat şi au aprobat mai multe chestiuni, printre care propunerile Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) privind modificarea și completarea Planului de acțiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” și a „muncii la negru”, transmite Curentul.md
CNSM a propus majorarea salariului minim cu pînă la 60% din cuantumul salariului mediu pe economie, creșterea pragului venitului neimpozabil, introducerea mecanismului de evidență individuală a contribuțiilor în sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală.
În vederea combaterii „muncii la negru”, sindicaliștii au mai propus să fie introduse stimulente fiscale pentru întreprinderile care achită salarii mai mari decît cele medii stabilite pe ramură, promovarea plăților electronice, organizarea unor campanii de sensibilizare și informare a populației precum și alte propuneri axate pe combaterea fenomenului dat.
La fel, sindicaliștii au mai discutat despre politicile în domeniul angajării tinerilor, acțiunile organizate de partenerii sociali în vederea angajării tinerilor în cîmpul muncii și despre necesitatea implementării unor mecanisme eficiente care ar contribui la reducerea șomajului în rîndul tinerilor.
Elena Mocreac