[ X ]
CNA dă startul testării integrităţii profesionale a agenţilor publici
13 August

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) începe de mâine, 14 august, procesul de testare a integrităţii profesionale a agenţilor publici, transmite CURENTUL cu referire la un comuniat al CNA.

Potrivit sursei, aplicarea Legii privind testarea integrităţii profesionale are drept scop asigurarea integrităţii profesionale, prevenirii şi combaterii corupţiei în cadrul entităţilor publice, verificarea modului de respectare de către agenţii publici a obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu, precum şi a regulilor de conduită; identificarea, evaluarea şi înlăturarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor care ar putea determina sau favoriza actele de corupţie, precum şi neadmiterea unor influenţe necorespunzătoare în exercitarea obligaţiilor sau atribuţiilor de serviciu ale agenţilor publici.

Subiecţii care cad sub incidenţa acestei legi sunt toate entităţile publice, inclusiv secretariatul Parlamentului, aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, cancelaria de Stat, inclusiv oficiile teritoriale ale acesteia; autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate; Consiliul Superior al Magistraturii, colegiile şi organele din subordinea acestuia;   Curtea Constituţională; instanţele judecătoreşti de toate nivelele;  organele procuraturii de toate nivelele; Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat; Centrul pentru Drepturile Omului; Curtea de Conturi;  Comisia Electorală Centrală; Comisia Naţională de Integritate; Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Banca Naţională a Moldovei; Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal; Consiliul Coordonator al Audiovizualului; Consiliul Concurenţei; Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii; Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;     Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; Casa Naţională de Asigurări Sociale;     Serviciul de Stat de Arhivă, inclusiv arhivele centrale de stat; Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare; Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică; Centrul Serviciului Civil; Serviciul de Stat de Curieri Speciali; autorităţile administraţiei publice locale.

CNA va iniţia testarea integrităţii profesionale şi va selecta agenţii publici care urmează a fi supuşi testării în funcţie de riscurile şi vulnerabilităţile la corupţie identificate în activitatea entităţilor publice respective; informaţiile deţinute şi sesizările primite de instituţia care realizează testarea integrităţii profesionale, dar şi de solicitările motivate ale conducătorilor entităţilor publice.

Se va considera rezultat negativ al testului de integritate profesională situaţia în care raportul privind rezultatele testării constată că agentul public testat nu a dat dovadă de integritate profesională. În cazul unui rezultat negativ al testului, instituţia care a realizat testarea integrităţii profesionale transmite, în termen de 10 zile lucrătoare de la data realizării testului, raportul privind rezultatele testării integrităţii profesionale entităţii abilitate cu funcţii de constatare a abaterilor disciplinare comise de agentul public respectiv pentru aplicarea măsurilor disciplinare.

În termen de 30 de zile de la primirea sesizării, entitatea sesizată examinează materialele cu privire la testul negativ al integrităţii profesionale şi informează imediat instituţia care a realizat testul despre măsurile întreprinse şi sancţiunile aplicate.

Sancţiunea disciplinară aplicată ca urmare a rezultatului negativ al testului de integritate profesională poate fi contestată de agentul public testat în instanţa de contencios administrativ, în modul prevăzut de legislaţie.

În conformitate cu Legea, testorii de integritate profesională îşi vor desfăşura activitatea în mod confidenţial.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților