[ X ]
CNA a făcut totalurile anului 2013 (DOC)
20 Ianuarie
foto: cna.md

Centrul Național Anticorupție (CNA) a făcut totalurile anului 2013. Astfel, în acest an activitatea CNA a fost axată pe sporirea eficienţei în prevenirea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe corupţiei, precum şi a faptelor de comportament corupţional.

După cum informează CURENTUL, potrivit raportului privind activitatea CNA în anul 2013, în rezultatul acţiunilor de investigaţii, ofiţerii C.N.A. au depistat şi contracarat 476 de infracţiuni, inclusiv 374 acte de corupţie şi conexe corupţiei şi 102 de alte tipuri.

Astfel, pe parcursul anului s-au depistat următoarele tipuri de acte de corupţie şi conexe corupţiei: corupere pasivă – 135; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu – 65; traficul de influenţă – 51; abuzul de putere sau abuzul de serviciu – 42; falsul în acte publice – 22; abuz de serviciu – 20; neglijenţa de serviciu – 15; delapidarea averii străine – 9; luarea de mită – 8; corupere activă – 4; darea de mită – 2; falsul în documente contabile – 1.

Totodată, în rezultatul măsurilor întreprinse de ofiţerii de investigaţii ai CNA, s-au depistat infracţiuni în următoarele domenii: 100 – organele de drept; 85 – administraţiei publice locale; 35 – finanţelor; 27 – medicinii; 41 – învăţămîntului; 12 – construcţiei; 19 – avocaturii; 10 – transportului; 7 – bancar; 6 – vamal; 4 — notarial.

De menționat că, pe faptul extorcării şi primirii mijloacelor băneşti şi altor bunuri materiale au fost efectuate 119 reţinerii în flagrant, fiind reţinute 106 persoane (în 2012 – 94) şi arestate preventiv în cadrul urmăririi penale 33 persoane (2012 – 59), restul persoanelor reţinute în flagrant au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților