Consiliul Municipal Chişinău a decis, în cadrul şedinţei din 13 mai 2014, alocarea a 3,5 milioane lei pentru construcţia acoperişului la blocul de locuinţe din str. Independenţei 10/2, sectorul Botanica, a cărei mansardă a ars în urma unui incendiu la începutul lunii curente, transmite Curentul.md
Sursele financiare au fost alocate pentru construcţia acoperişului, dar şi lichidarea consecinţelor incendiului, se are în vedere efectuarea lucrărilor de reparaţie la etajele inferioare, inundate ca urmare a intervenţiei pompierilor.
Primăria municipiului Chişinău a alocat fiecărei din cele 28 de familii a cărei locuinţă a fost mistuită de flăcări în urma incendiului de la mansarda blocului de locuit din str. Independenţei 10/2, câte 10 mii lei.
De ajutor material vor beneficia şi persoanelor care locuiesc la etajele inferioare a blocului de locuit şi a căror apartamente au fost afectate de incendiu sau au fost inundate ca urmare a intervenţiei pompierilor.
Acoperişul ce urmează a fi construit este unul provizoriu, până la demararea lucrărilor de reconstruire a mansardei.
Elena Mocreac