Moldovenii nu au educaţia medicală pe care o au străinii. Ei nu înţeleg cât de important este să respecţi regimul pe care ţi l-a recomandat doctorul. O declaraţie în acest sens a făcut cardiologul Valeriu Revenco, șeful Catedrei de Cardiologie USMF „Nicolae Testemițanu”, în cadrul unui interviu pentru e-sanatate.md.
Potrivit sursei, bolile cardiovasculare nu apar din senin, însă datorită unor factori de risc, la care se expun oamenii.
„Dacă persoanele, chiar şi acelea care deja au dezvoltat o maladie cardiovasculară, ar elimina aceşti factori, atunci nu am avea atâtea decese cauzate de bolile inimii. Dacă în alte ţări ceea ce spune medicul este sfânt, la noi oamenii mai bine ţin cont de ce recomandări dau vecinii, prietenii, cunoscuţii”, a declarat Revenco.
Totodată, cardiologul spune că are parteşi de pacienţi care sunt foarte ascultători.
„Am pacienţi care au o maladie ce se manifestă foarte dureros, iată ei sunt cei mai ascultători, pentru că ştiu că dacă nu respectă regimul indicat de mine, atunci durerile nu vor dispărea, ba din contra, se vor amplifica. Am pacienţi însă a căror stare de sănătate, poate chiar e mai rea decât a celor care simt durere, însă nu simt niciun disconfort sau durere. Cu ei e cel mai greu de lucrat. Poate unii dintre ei înţeleg că au o problemă gravă de sănătate, însă dacă văd că nu îi doare nimic, atunci îşi permit să nu respecte recomandările doctorilor”, a adăugat Valeriu Revenco.
Şeful Catedrei de Cardiologie USMF „Nicolae Testemițanu” afirmă, de asemenea, că bolile inimii sunt cele mai frecvente în rândul moldovenilor
„Dar să ştiţi că nu doar noi avem probleme la acest capitol. Bolile inimii sunt actuale pentru majoritatea ţărilor lumii. Spre deosebire de alte ţări însă, nouă aceste maladii ne dau mai mari dureri de cap. Asta, pentru că deşi sunt depistate la timp, oamenii nu prea ţin cont de recomandările medicilor. În aceste condiţii, principala cauză de deces la noi în ţară sunt maladiile sistemului cardiovascular”, a conchis medicul.