Patru angajaţi cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Rîşcani al IGP al MAI au fost suspendaţi din funcţie, prin ordinul șefului adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, pentru inacțiunile acestora în procesul de investigație a infracțiunii de omor, transmite CURENTUL.
Astfel, şeful IP Rîşcani, şeful-adjunct al IP Rîşcani, şeful Secţiei investigaţii infracţiuni şi şeful Serviciului poliţiei criminale al IP Rîşcani, au fost suspentaţi din funcţie pentru evitarea unei eventuale influiențe asupra bunei desfășurări a anchetei de serviciu, inițiată în privința acestora.
Aceştia, nu au interprins măsurile necesare în descoperirea infracţiunii de omor a celor doi tineri, comis la 19 iunie, curent, în satul Nihoreni, raionul Rîşcani.
Începînd cu 25 iunie, obligaţiile funcţionale de şef al Inspectoratului de poliție Rîșcani, pe perioada suspendării contractului individual de muncă a colonelului de poliţie Antoci Anatolie Ion, îi sunt încredințate locotenentului-colonel de poliţie, Boz Adrian Spiridon, şef adjunct, şef al secţiei nr.1 a Direcţiei ,,Nord” a Inspectoratului naţional de investigaţii al IGP al MAI, începînd cu 25.06.2016.
Adrian Platon