[ X ]
Avocat prins în flagrant. Ar fi cerut 2000 de euro de la un deţinut
13 Octombrie

Un avocat a fost reţinut de ofiţerii anticorupţie şi procurori, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins de la un deţinut al Penitenciarului nr. 13 suma de 2000 de euro ca să-l scape de pedeapsă pentru comiterea unui jaf, trnasmite CURENTUL.

Potrivit denunţătorului, avocatul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor procurori din cadrul procuraturii Bender şi că-i poate determina să înceteze urmărirea penală în privinţa clientului său învinuit de jaf.

Operaţiunea de reţinere a avut loc astăzi pe teritoriul Gării auto din capitală. Apărătorul a fost prins în flagrant în momentul în care primise un plic cu bani de la fiica deţinutului. În prezent, bănuitul se află în izolatorul CNA şi este reţinut pentru 72 de ore.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, bărbatul riscă până la 7 ani de detenţie şi o amendă în mărime de până la 60  000 de lei. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă.

În acţiunile sale, procurorii şi CNA au fost sprijiniţi de Departamentul Instituţii Penitenciare. Conducerea urmăririi penale este gestionată de Procuratura Anticorupţie.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților