În noaptea spre 17 noiembrie, curent, polițiștii în timp ce iși exercitau atribuțiile, au observat un automobil de model ”VAZ” ce se deplasa neregulamentar pe una din străzile din Bălți, ceea ce a trezit suspiciuni. Conducatorul auto, fiind somat să oprească autovehiculul, nu s-a conformat, transmite CURENTUL.
Astfel, angajații poliției au blocat deplasarea automobilului, iar unul dintre tineri văzînd aceasta a încercat să fugă de la fața locului. La reținere, tînărul a opus rezistență, intenționat aplicînd polițiștilor mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea pieptului și peste mîini, unuia din ei pricinuind și leziuni corporale sub formă de fractură a mîinii. Cu toate acestea, cu prețul vieții sale, polițiștii au reținut ambii suspecți.
La moment unul din polițiști este internat la Spitalul Municipal din Bălți, iar celălalt, dupa acordarea ajutorului medical, a fost externat pentru tratament ambulator.
Conform legislației în vigoare, suspecții în vârstă de 22 și respectiv 23 de ani, culpabile de tentativă de omor și răpirea mijlocului de transport, riscă pedeapsă cu închisoare de pîna la 15 ani.
Elena Mocreac