Lucrările de construcție a sistemului de irigare desfășurate în Coșnița au demarat în primăvara anului curent și vor continua pînă în vara anului 2015, la fel și evoluția lucrărilor de reabilitare a altor nouă sisteme care sînt incluse în Programul Compact, transmite Curentul.md.
Potrivit proiectului tehnic, reabilitarea sistemului va permite irigarea a peste 2400 de hectare de teren agricol, prelucrat de circa 2300 de producători agricoli. Lucrările de reabilitare prevăd construcția unor stații noi de pompare și reparația celor existente, dotarea sistemului cu 10 pompe performante cu costuri reduse în exploatare, instalarea a peste 85 de km de țevi din oțel și polipropilenă cu o durată de viață de peste 50 de ani, realizarea sistemelor de aspirație a apei cu protecția populației piscicole a rîului Nistru etc.
Ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, a declarat că sistemul de irigare reconstruit și performant va aduce suflul Europei în Coșnița și le va permite antreprenorilor să aplice tehnologii moderne la cultivarea produselor agricole ce vor genera profituri înalte.
Sistemul de irigare Coșnița este cel mai mare sistem de pe rîul Nistru reconstruit în cadrul Programului Compact. În prezent sistemul, construit în perioada anilor 1968-1975, este uzat fizic și moral și funcționează la capacități reduse, iar conductele din azbociment nu asigură funcționarea în siguranță a acestuia și sunt considerate poluante.
Amintim că, reabilitarea sistemelor centralizate de irigare este unul din obiectivele Programului Compact, care are o valoare totală de 262 mil. dolari SUA acordați, grație susținerii generoase a poporului american, pentru reabilitarea infrastructurii drumurilor și tranziția la agricultura performantă în Republica Moldova.
Elena Mocreac