[ X ]
Atenţie, şoferi! Trebuie să ştiţi asta dacă porniţi la drum!
23 Ianuarie

Pentru o călătorie sigură şi prevenirea accidentelor de circulaţie care ar putea surveni din cauza condiţiilor meteorologice și rutiere nefavorabile, poliţia recomandă conducătorilor auto să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

De asemenea, INP sugerează conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.

Poliţia recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:

 – În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

– Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen pentru a reduce riscul producerii unor accidente din cauza neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

– Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Totodată, conducătorilor auto li se recomandă să respecte cerințele inspectorilor de patrulare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților