Un locuitor al municipiului Bălţi, în vîrstă de 20 de ani, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru tîlhărie, sustragerea şi păstrarea ilegală a muniţiilor, transmite CURENTUL.
Procuratura mun.Bălţi a demonstrat prin probe că, la finele anului trecut, fiind mascat, inculpatul a pătruns în incinta a două bănci comerciale din Bălţi, unde aplicînd violenţa periculoasă asupra angajaţilor băncilor a sustras 4363 lei. În timpul atacului tîlhăresc săvîrşit asupra celei de-a doua bănci, inculpatul a efectuat două împuşcături în direcţia agentului de pază, cauzîndu-i vătămări corporale. Cu toate acestea, inculpatul nu şi-a dus intenţiile criminale pînă la capăt, fiind împiedicat de acelaşi agent de pază, care i-a opus rezistenţă.
Procurorii au mai stabilit că, peste cîteva zile, inculpatul, acţionînd cu un complice, fiind înarmaţi cu un pistol şi un cuţit, şi cu cagule pe cap, au pătruns în incinta unei staţii de alimentare cu petrol, unde i-au atacat pe doi operatori şi prin ameniţări le-au cerut banii din casă. Acţiunile atacatorilor însă au fost stopate de victime care le-au opus rezistenţă, inculpaţii părăsind locul faptei.
Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să achite în beneficiul băncii din care a reuşit să sustragă bani, suma integrală a prejudiciului (4363 lei), iar complicele acestuia la comiterea atacului tîlhăresc asupra benzinăriei a fost condamnat la 6 ani de detenţie.
Adrian Platon