Două companii străine, desemnate pentru reabilitarea traseului naţional Chişinău-Ungheni-Sculeni, au demarat lucrările. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, transmite CURENTUL.
Vasile Botnari a menţionat că o preocupare majoră pentru acest moment este ca toate lucrările planificate să fie efectuate în termen şi calitativ.
„Pentru acest drumuri se oferă garanţie de minim 10 ani, iar dacă vor apărea defecte, acestea vor fi remediate din contul companiilor care le reabilitează”, a subliniat ministrul.
În același timp, constructorii sînt atenționați de necesitatea organizării traficului, pentru a asigura securitatea circulației pe segmentele reabilitate.
Amintim că, pentru reabilitarea drumului naţional Chişinău-Ungheni-Sculeni, în martie-iunie curent, Administraţia de Stat a Drumurilor a semnat patru contracte în valoare totală de cca 80 milioane de euro, care prevăd reabilitare a 92 km de drum.
Elena Mocreac