Persoanele fizice şi juridice care deţin arme sunt obligate să se prezinte, la poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare pînă la data de 25 octombrie 2015, inclusiv, transmite CURENTUL.
Astfel, posesorii de armă cu ţeava ghintuită care doresc să obţină permisul de armă de tip nou, trebuie să prezinte următoarele documente:
– copia buletinului de identitate cu suplimentul;
– avizul ofiţerului de sector privind condițiile de păstrare a armei la domiciliu (dispune de safeu și condiții de păstrare a armei);
– certificatul medical (concluzie narcologică și psihiatrică);
– permisul de armă autentic;
– dovada achitării tarifului pentru eliberarea permisului de armă, care constituie 260 lei pentru fiecare unitate de armă, cu achitarea acestora la MOLDINCOMBANC, pe contul Inspectoratului General al Poliţiei, pentru arme.
În cazul în care posesorul armei întruneşte toate condiţiile legale, se eliberează permis de armă fără termen, care va fi vizat o dată la 5 ani în baza certificatelor medicale privind concluzia narcologică şi psihiatrică, precum şi certificatului privind examinarea tehnică periodică a armei, fără preschimbarea permisului de armă şi achitarea unor tarife suplimentare.
Pentru obţinerea permisului de procurare a armei cu ţeava ghintuită este necesar să fie prezentate următoarele documente:
– buletinul de identitate cu suplimentul şi copia acestora;
– avizul Inspectoratului de Poliţie de la locul de trai, prin care se confirmă faptul că solicitantul dispune de safeu şi condiţii de păstrare a armei, se caracterizează pozitiv la locul de trai şi nu se deţin materiale compromiţătoare în privinţa acestuia;
– certificat medical eliberat de medicul narcolog și psihiatru;
– aviz despre starea psihologică din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme de foc şi muniţii aferente, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog;
– certificat de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică de mînuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens;
– dovada achitării tarifelor pentru eliberarea permisului de procurare a armei, care constituie 660 lei pentru fiecare unitate de armă, cu achitarea acestora la MOLDINCOMBANC, pe contul Inspectoratului General al Poliţiei, pentru arme;
– legitimaţie de sportiv sau antrenor de tir ori biatlon, sau legitimaţie de membru al unei federaţii, asociaţii sau al unui club sportiv de tir ori biatlon, în original şi în copie, pentru arme de tir din categoria celor lungi cu ţeava ghintuită, după caz.
Pentru obţinerea permisului de armă de tip nou, în cadrul conformării posesorului de armă de vînătoare cu ţeava lisă, inclusiv pistoale traumatice, prezentați următoarele documente:
– copia buletinului de identitate cu suplimentul;
– raportului ofiţerului de sector prin care se confirmă că solicitantul dispune de safeu şi condiţii de păstrare a armei;
– certificatul medical eliberat de medicul narcolog și psihiatru;
– permisul de armă autentic;
– dovada achitării tarifului pentru eliberarea permisului de armă, care constituie 260 lei pentru fiecare unitate de armă, cu achitarea acestora la MOLDINCOMBANC, pe contul Inspectoratului General al Poliţiei, pentru arme;
– copia carnetului de vânător (în cazul armelor de vânătoare lungi cu ţeava lisă).
Adrian Platon