În cadrul şedinţei de ieri, Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului privind aprobarea Programului Naţional de Facilitare a Transporturilor Aeriene, transmite CURENTUL.
Decizia vizează introducerea unor noi norme pentru protecţia şi acordarea de asistenţă persoanelor cu nevoi speciale şi celor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului a pasagerilor care pleacă, tranzitează sau sosesc la un aeroport situat pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit documentului, autorităţile publice competente, transportatorii aerieni, entităţile de administrare a aeroporturilor, agenţiile de handling şi operatorii turistici sunt obligaţi să ia măsurile necesare, conform standardelor internaţionale, pentru asigurarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la toate genurile de servicii prestate în timpul călătoriei, inclusiv pe toată durata aflării în aeroport, în cursul călătoriei şi până la părăsirea aeroportului.
Prevederile noi stabilesc, printre altele, obligativitatea transportatorului aerian, agentului acestuia sau operatorului turistic care prestează servicii persoanei cu nevoi speciale de a-i propune o variantă alternativă, acceptabilă persoanei în cauză, în cazul în care instituţia nu poate asigura condiţiile corespunzătoare transportării acesteia.
De asemenea, au fost prevăzute cerinţe faţă de autorităţile competente din Republica Moldova pentru a asigura informarea potenţialilor beneficiari despre drepturile acestora în domeniul respectiv.
Adrian Platon