[ X ]
Agenţia „Apele Moldovei” a fost prejudiciată cu peste 12 milioane de lei. Două persoane au fost reţinute!
24 Noiembrie

Administratorul Întreprinderii de Stat „Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Cahul” şi şeful de sector al acesteia au fost reţinuţi de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurori, fiind bănuiţi de neglijenţă în serviciu şi delapidarea averii străine.  Potrivit unei sesizări a Serviciului de Informaţii şi Securitate, cei doi ar fi vândut unui agent economic ţevi de oţel, ce aparţineau întreprinderii, prejudiciind Agenţia “Apele Moldovei”  cu peste 12 000 000 de lei, transmite CURENTUL.

În urma acţiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că, în perioada 2013-2015, cei doi ar fi organizat o schemă de înstrăinare frauduloasă a patrimoniului de stat din sistemul de irigare al raioanelor Cahul, Cantemir, Vulcăneşti şi Taraclia, mecanismul constând în vânzarea abuzivă a elementelor din metal ale întreprinderii şi însuşirea mijloacelor băneşti obţinute în urma înstrăinării.

Pe acest caz au fost iniţiate două cauze penale pentru delapidarea averii străine şi neglijenţă în serviciu. Pentru acumularea probatoriului, ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii au efectuat mai multe percheziţii în birourile de serviciu ale angajaţilor Î.S. “Staţiunea Tehnologică pentru Irigare Cahul” şi la domiciliile altor figuranţi, în cadrul cărora au fost depistate probe pertinente pentru dosar. Totodată, au fost audiate în jur de 30 de martori, unii dintre care au recunoscut că, la indicaţia celor doi şefi, au predat agentului economic ţevi din oţel, fiind remuneraţi cu câte 100 de dolari pentru fiecare tonă de metal.

În prezent , acţiunile de urmărire penală continuă pentru depistarea tuturor complicilor infracţiunii. Cei doi şefi au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi aceştia riscă o pedeapsă cu detenţie pe un termen de la 8 până la 15 ani.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților