[ X ]
Accident pe un şantier de construcţie din Chişinău. A fost afectată şi o bancă comercială!
9 Iunie

Pe strada Miron Costin 9, pe teritoriul unui şantier în construcție s-a surpat un mal, în urma căruia a fost deteriorat pavajul pietonal şi scările de la intrare în sediul unei băncii comerciale. Incidentul s-a produs ieri seara, transmite CURENTUL.

La fața locului, pentru monitorizarea şi coordonarea lucrărilor de intervenție, a fost creat un grup de lucru sub conducerea șefului Serviciului Protecţiei Civile şi Situațiilor Excepționale. Mai mult, a fost desfășurată o ședință de lucru a Comisiei pentru situații excepționale municipală, la care s-a decis de a întreprinde mai multe acțiuni.

Printre măsurile efectuate sînt instalarea sistemelor de iluminare pe timp de noapte, efectuarea  cercetărilor inginerești în zona afectată și verificarea încăperilor din clădirea băncii, evacuarea utilajului din şantier, stoparea surpării de mai departe și prin acoperirea cu pămînt a malului prăbușit. Toate aceste lucrări au fost desfășurate de către angajați ai Serviciului Situații Excepționale și angajați ai poliției, asigurînd și suport logistic.

Comisia pentru situații excepționale municipală, creată în teren, a luat decizia ca pe o perioadă nedeterminată, activitatea băncii să fie sistată, pentru a nu pune în pericol viața angajaților. Această decizie a fost comunicată conducătorilor băncii, fiind recomandată drept soluție provizorie.

La orele dimineții, reprezentanți ai Serviciului Situații Excepționale în comun cu angajaţii poliției întreprindeau măsuri de securitate în zona afectată, avînd grijă să evacueze persoanele care se deplasau sau aflau în imediata apropiere de clădirea avariată.

Alte circumstanțe ale acestui caz vor fi investigate de către instituțiile competente.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților