[ X ]
7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii
7 Aprilie

La data de 7 aprilie în lume este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii, care în acest an se desfăşoară cu genericul „Ţine tensiunea arterială sub control”. Această zi va fi dedicată reducerii tensiunii arteriale ridicate şi prevenirii atacului de cord şi al accidentului vascular cerebral, transmite Curentul.md.

Hipertensiunea arteriala este unul din principalii factori de risc pentru bolile cardiovasculare care determină cele mai multe decese în populaţie, ca accidentul vascular cerebral (ictus) şi infarctul de miocard, precum şi pentru afecţiuni renale.

Hipertensiunea arterială, care metaforic este denumită „ucigaşul tăcut”, a devenit o problema majora de sănătate publica, prevalenţa acesteia fiind în continuă creştere. Dacă, în a. 2000, numărul de adulţi cu hipertensiune arterială la nivel mondial era de 972 milioane, se aşteaptă, ca acesta să crească la 1,56 miliarde in anul 2025. În cadrul screening-ului cardiovascular naţional efectuat în Moldova în anul 2010 de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină s-a identificat că 72,4% dintre persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, au tensiunea arterială sistolică ridicată şi 52% au nivelul crescut de tensiunea arterială diastolică.

În 2009, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atribuit 13% din numărul total de decese la nivel mondial tensiunii arteriale ridicate, ceea ce a determinat ca această problemă să devină una de importanţă primordială pentru sănătatea publică la nivel mondial.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a Zilei Mondiale a Sănătăţii, 7 aprilie 2013, Ministerul Sănătăţii a elaborat un Ordin cu privire la organizarea acestei zile, precum şi evenimente.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților