[ X ]
29 de instituţii vor fi conectate la sisteme moderne de încălzire cu biomasă
24 Martie

20 de sate şi oraşe mici din regiunea de sud a R. Moldova şi UTA Gagauz Yeri au trecut prima etapă de selecţie în concursul de racordare a instituţiilor publice la sisteme de încălzire pe biomasă din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. Comitetul de selectare al Proiectului Energie şi Biomasă, întrunit la finele săptămânii trecute, a admis 29 de scrisori de intenţie din 34 depuse în următoare etapă de evaluare, transmite CURENTUL

Din cele 29 de instituţii propuse a fi conectate la sisteme moderne de încălzire cu biomasă, majoritatea sunt şcoli şi grădiniţe şi se încălzesc cu cărbune, gaz și energie electrică. „Comunităţile optează pentru sisteme de utilizare a energiei produse în Republica Moldova, astfel având asigurată independenţa energetică a şcolii, grădiniţei sau altei instituţii publice propuse. Alte beneficii în lanţ vizează susţinerea producătorilor autohtoni de biocombustibil, crearea de noi afaceri şi locuri de muncă, dezvoltarea sectorului energetic naţional şi, nu în ultimul rând, protecţia mediului ambiant”, a declarat Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă.

În următoarele săptămâni,  echipe de ingineri şi experţi în mobilizare comunitara din cadrul Proiectului Energie şi Biomasă vor merge în cele 20 de comunităţi selectate şi vor face întruniri publice cu participarea locuitorilor comunităţii  unde vor prezenta obiectivele proiectului, beneficiile instalării sistemelor alternative pe bază de biomasă, sprijinul financiar şi logistic acordat de Proiectul Energie şi Biomasă, precum şi responsabilităţile şi contribuţia comunităţii.  În urma acestor întruniri, în fiecare comunitate vor fi create Comitete locale ale proiectului formate din reprezentanţi ai APL, instituţiei publice propuse a fi racordată la  sursa energetică pe bază de biomasă, ONG-urilor locale, întreprinzători şi lideri locali. Reprezentanţii Comitetelor locale vor elabora propunerile de proiect de conectare a instituţiilor publice la sisteme de încălzire pe bază de biomasă care, ulterior, vor fi evaluate şi prezentate spre examinare Comitetului de Selectare a Proiectelor. Comitetului de Selectare are în componenţa sa reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Educației, Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Fondului pentru Eficiență Energetică, Delegaţiei UE în Moldova şi PNUD Moldova.

Precizăm că în etapa a doua a Proiectului Energie şi Biomasă urmează a fi instalate din fonduri europene  80 de centrale termice pe bioenergie în instituţii publice.  În paralel cu racordarea la bioenergie, în 21 de instituţiile beneficiare vor fi instalate şi colectoare solară de producere a apei calde. Tehnologiile pe bază de energie solară vor fi instalate prioritar în grădiniţe şi centre medicale.

Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Lista comunităţilor ce au trecut prima etapă de selecţie: oraşele Taraclia, Tvardiţa, Ceadîr Lunga, Cantemir, Căinari, Căuşeni, Cimişlia, Leova, Cahul şi satele Albota de Jos, Budăi, Ciumai, Corten, Sofievca (rl Taraclia), Baurci, Cazaclia, Congaz, Copceac, Gaidar, Svetlîi (UTA Gagauz Yeri).

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților