Astăzi a avut loc cel de-al treilea examen din sesiunea de bacalaureat 2015 – la limba străină. La examen s-au înscris 21385 de candidați. Din numărul total de participanți – 11721 au susținut proba la limba engleză, 9176 – la limba franceză, 273 – la limba germană, 68 – la limba italiană, 109 – la limba spaniolă și 38 – la limba turcă, transmite CURENTUL.
Prin decizia Comisiei Naționale de Examene, 229 de candidați, deținători ai certificatelor obținute în urma promovării examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, au fost notați cu „10” din oficiu. Acești candidații nu s-au prezentat astăzi la examen.
Constatările preliminare arată că examenul s-a desfășurat fără incidente majore. Din Centrele de Bacalaureat din țară au fost eliminați în total 13 candidați care au utilizat dispozitive interzise, în comparație cu 34 de candidați eliminați anul trecut pe motiv de fraudă la aceeași probă. Menționăm că elevii respectivi vor putea susține examenul de bacalaureat doar peste un an, acestora fiindu-le anulate notele la toate examenele din sesiunea curentă.
Reducerea numărului de candidați care aleg să facă uz de fraudă demonstrează că măsurile antifraudă promovate de Ministerul Educației au dat rezultate, fiind susținute atît de elevi și părinți, cît și de publicul larg. Ne bucură faptul că cea mai mare parte dintre elevi au conștientizat importanța corectitudinii și a integrității, bazîndu-se pe forțele proprii, și avem toată încrederea că numărul acestora va crește.
În contextul unor teste false apărute ieri și astăzi pe rețelele de socializare, îndemnăm elevii să nu se lase ademeniți de acești impostori, cheltuind bani în zadar, și să nu-și compromită viitorul.
Legislația oferă suficiente pîrghii pentru a descuraja acțiunile ilegale ale persoanelor care fac uz de fals și utilizează procedee interzise la examen, precum și pentru a depista și sancționa persoanele care divulgă conținutul testelor și soluțiile pentru rezolvarea acestora. Ministerul Educației a sesizat printr-o scrisoare ieri, 8 iunie, Inspectoratul General al Poliției cu privire la publicarea unor itemi din testul de examen și va cere în continuare sancționarea tuturor celor care admit asemenea nelegalități.
Îi îndemnăm pe toți candidații să se bazeze numai pe propriile competențe, să se concentreze și să își valorifice pe deplin toate cunoștințele acumulate de-a lungul celor 12 ani de studii. La rîndul nostru, vom continua să depunem toate eforturile necesare pentru a asigura buna desfășurare a examenului și condiții corecte pentru toți candidații.
Cel de-al patrulea examen din sesiunea curentă se va desfășura pe data de 12 iunie. În această zi, candidații de la profilul real vor susține proba de examen la matematică, cei de la profilul umanist – la istoria românilor și universală. Ceilalți candidați vor avea examen la profilurile tehnologic, arte sau sport. La examen vor participa în total 23619 candidaţi.
Adrian Platon