Angajaţii Poliției de Frontieră, în perioada 13 – 19 octombrie 2014, au depistat şi reţinut 127 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Pentru trecerea ilegală sau tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, au fost reținute 10 persoane, alte 41 de persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și regimului în punctele de trecere.
La fel, au fost depistate 5 persoane pentru prezentarea documentelor false și 8 cazuri de trecere ilegală peste frontiera de stat a bunurilor materiale. Pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, au fost reținuți 48 de cetăţeni.
Totodată, 23 de persoane aflate în conflict cu legea și o unitate de transport date la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații.
Tot în această perioadă, polițiștii de frontieră nu au autorizat trecerea frontierei la 128 persoane, dintre care 94 la ieșirea din țară, aceștia au prezentat la control documente de călătorie nevalabile, cu termenul expirat sau le lipseau actele necesare.
Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit aproximativ 292 mii persoane, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de circa 67 mii unităţi.
Elena Mocreac