[ X ]
[ X ]
[ X ]
Mariana Mihăilă îşi provoacă foştii colegi
17 Noiembrie

De Ziua Studentului, Mariana Mihăilă își invită foștii colegi la un pahar de vorbă pentru a-și aminti de facultate, scrie SHOK.md.

Solicitată de sursa citată, interpreta a comunicat că a avut parte de colegi deosebiți.

”Anii mei de studenție au fost deosebiți de frumoși. Am învățat la facultatea Bănci și Burse de Valori la ASEM. Am fost desemnată și membra a Consiliului Studențesc și organizam împreună cu ceilalți colegi diferite evenimente cultural-artistice. Țin minte ce emoții aveam la examene, dar cât de mult ne ajutam reciproc și pot să afirm că am avut o grupă foarte prietenoasă și colegi înzestrați cu simțul umorului. Glumele și buna dispoziție nu lipseau niciodată. Vreau pe această cale să le mulțumesc foștilor mei colegi din grupa BBV 235 pentru anii plini de amintiri frumoase și să-i provoc la o întâlnire: Dorian Nacu, Vadim Calpajiu, Mariana Prepeleac, Svetlana Gamețchi, Veronica Jelic, Ana Covalschi, Sergiu Bologan”, a declarat interpreta.

De asemenea, artista a ținut neapărat să felicite toți studenții, fiindcă ea știe foarte bine cât de frumoasă, dar și dificilă, este această perioadă.

”O perioada deosebit de interesantă a fost și atunci când mi-am făcut studiile de master tot în cadrul ASEM. Pe atunci deja activam și în calitate de prezentatoare de știri la Moldova 1, deja lansasem și primul album,  dar paralel învățam. Nu înțeleg cum, dar le reușeam pe toate. Astăzi țin să adresez felicitări tuturor studenților și să-i îndemn să prețuiască aceste clipe fiindcă anii trec și rămân doar amintirile, amintirile anilor de facultate”, a menționat Mariana.

Natalia Moraru

Inapoi la arhiva noutaților