Samir Loghin a împlinit ieri vârsta de 28 de ani și chiar dacă interpretul declară că uitase de ziua sa, cei dragi nu au trecut cu vederea această zi însemnată, scrie SHOK.md.
,,Ieri am cântat la un eveniment împreună cu Max Zavidia. În timp ce cântam, toată muzica s-a oprit și toată lumea a început să-mi cânte piesa “Mulți ani trăiască”, eu eram șocat, pentru că am uitat că am ziua de naștere și până acuma am emoții pozitive”, a declarat Samir pentru sursa citată.
Referitor la modul în care a sărbătorit de ziua lui, Samir a declarat că lasă petrecerea cu amicii pentru altă zi.
,,Toată ziua am primit felicitări, așa că sunt fericit că am foarte mulți prieteni. Asta pentru mine este cel mai mare cadou. Astăzi sărbătoresc cu părinții, apoi o să mă întâlnesc cu prieteni. Nu am sărbătorit ziua mea, pentru că e luni și e zi foarte grea pentru toți”, a adăugat Samir.
Natalia Moraru/SHOK.md